Speranțe vândute, speranțe pierdute

În fiecare cartier din România, fie el dintr-un mediu defavorizat sau unul privilegiat, se observă cum jocurile de noroc au pus stăpânire pe blocurile de locuințe. La parterul oricărui bloc se găsește loc pentru un magazin, o farmacie și, de cele mai multe ori, în mod „esențial”, se face loc uneia sau mai multor săli de jocuri de noroc. În acest fel, românii nu trebuie să se deplaseze până într-o stațiune sau într-un loc select, așa cum se întâmplă în alte țări, pentru a paria; de aici se remarcă o anomalie de proximitate. Totuși, problema cea mare nu este acțiunea în sine pe care o practică oamenii, ci modul în care este percepută această activitate. Astfel, populației îi este vândută ideea că păcănelele reprezintă una dintre puținele oportunități de avansare financiară rapidă și fără prea mult efort. Oare este această idee total adevărată?

Istoria sloturilor a început în 1895, fiind create de Charles Fey. Primele aparate, numite Liberty Bell, erau pur mecanice, funcționând pe bază de manete. Acestea ofereau câștiguri în bani, cea mai mare sumă fiind de 50 de cenți, generată de simbolurile clasice cu cele trei clopote. Ulterior, a urmat o dezvoltare a acestor mașinării cu ajutorul companiei Bally. În anii '60 au apărut primele video-sloturi, iar între anii 1960 și 1990 rolele fizice au fost înlocuite de ecrane. Acest lucru a permis introducerea algoritmului de generare aleatorie a numerelor, care decidea rezultatul într-o perioadă extrem de scurtă. În România, după Revoluția din 1989, păcănelele au apărut ca o noutate în baruri și mici cazinouri. Țara a fost nepregătită pentru o astfel de activitate, întrucât reglementările erau aproape inexistente, iar jocurile de noroc au avut oportunitatea de a funcționa într-o zonă gri, nefiind taxate corespunzător, ducând la pierderea unor venituri mari ale bugetului statului și, în final, la răspândirea rapidă a păcănelelor.

O consecință a pariatului la jocurile de noroc, cunoscută de foarte multă lume, frecventă în rândul jucătorilor, este dependența. La început, jucătorul începe să parieze sume mici, testând terenul, neavând total siguranța că va câștiga ceva; după ceva timp începe să parieze cât mai mult, până când sumele de bani câștigate ajung să fie neînsemnate în comparație cu cele ce sunt puse în mașinăriile de pariat. Procesul de formare a acestei adicții este foarte rapid și ușor, fiind susținut de culori stridente, animații captivante și de acele sunete care transmit un sentiment de câștig. Procesul este alimentat de recompense imprevizibile și imediate, care alterează percepția adevăratei valorii a timpului și a banilor.

Acum întrebarea pe care și-o pune multă lume este, cum ajung aceste victime să mai aibă bani de pariat…

La un moment dat multe dintre aceste persoane dependente, au făcut parte dintr-o familie, au avut un job, au avut un viitor în față, fiind sursele principale de bani ce le-au putut susține dependența. Din păcate jocurile de noroc au avut alte planuri ce i-au adus pe jucatori în punctul în care au fost abandonați de familie, au fost nevoiți să părăsească locul de muncă, nemaifiind la fel de eficienți,iar mulți dintre ei au fost nevoiți să se împrumute, să fure bani, sau în cel mai rău caz să renunțe la propria viață. Astfel, această modalitate prin care încearcă să facă rost de bani este doar o mică parte din iadul creat de păcănele în viața fiecărui dependent.

Totuși, încă nu se știe cine îi va salva pe acești oameni sau dacă aceștia mai pot fi salvați. Dacă măcar vrea cineva să-i salveze… În România, o statistică realizată de Euronews în anul 2023 arată că peste o sută de mii de români au nevoie de consiliere specializată pentru combaterea dependenței de jocuri de noroc. Deși ONJN (Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc) are obligația de a investi în tratarea problemelor acestora, instituția alege în fiecare an să folosească o parte infimă din bugetul alocat. În anul 2024, statul român a avut un buget de 45.000.000 de euro pentru prevenirea dependenței, însă a utilizat doar 1.600 de euro.

În cadrul unui articol realizat de Euronews despre tratarea acestui tip de dependență, sociologul Gelu Duminică a declarat că statul nu pune accent pe educația copiilor, ci pe succesul financiar rapid: ,, Sărăcia aduce cu sine un tip de mentalitate în care vrei să câștigi bani foarte repede și foarte ușor. [Marea problemă nu este că sunt jocurile de noroc la dispoziție, din păcate, ci marea problemă este calitatea educației pe care noi o oferim acestei generații sau a celei care urmează și doi, modelele culturale.] Modelul cultural în România nu este cel în care mergem în școală, care are valori, ci este al celui care face bani foarte repede, nu contează cum.”

În ciuda faptului că jucătorilor dependenți le este foarte greu să revină la viața de dinainte, iar statul le întoarce spatele, considerând inutilă investiția în consiliere, încă se mai găsesc asociații non-guvernamentale care ajută la reabilitare. Câteva exemple de asociații sunt: ALIAT (Asociația Aliat pentru Sănătate Mintală); ROSAAC (Asociația Crucea Albastră); Teen Challenge România.

La momentul actual, ONJN promite societății numeroase programe de reabilitare și propuneri de modificare a legilor, dar până acum toate acestea au rămas doar atâta… promisiuni. Deși ONJN oferă această speranță de îmbunătățire, iar înființarea sa în 2013 este un pas pe direcția cea bună, eșuează să folosească banii alocați, de la bugetul de stat, cauzei.

În final, cetățenii rămân cu o întrebare firească: oare statul vrea cu adevărat stoparea acestui fenomen și tratarea victimelor, sau preferă continuarea răspândirii viciului, căderea oamenilor în dependență și ignorarea degradării societății? Sau poate că aceasta deja nici nu mai este o întrebare în adevăratul sens al cuvântului, ci o interogație retorică… Poate că toate acele campanii ne-au mințit. Poate că suntem pe cont propriu…