Descurcăreala românească – între necesitate şi meteahnă

Mai presus de toate, românul ştie să fie pragmatic. De la îngrijirea gospodăriei la cultivarea grâului, acesta exprimă din vremuri străvechi pretinsul spirit practic. Cu toate acestea, atunci când ața vieţii simple se rupe, iar modernitatea vine de-a valma peste țăranul român, acest pragmatism se transformă în „descurcăreală” politică şi mentalitate de ,,merge şi-așa’’. Înainte de a ne rostogoli pe povârnişul celor care condamnă cu repulsie acest fenomen, se cuvine să privim cu claritate adevărata maladie a clasei politice ce stă la temelia sa.

Încă din vremurile stăpânirii fanariote, secarea vistieriei prin evaziunea fiscală transforma vameşii noştri în baroni ai corupţiei ce plimbau banii publici după bunul plac. Prin urmare, frauda vamală era la ordinea zilei, iar comerțul era preferențial. Deseori, comercianții știau exact ,,cât să pună la lada vameșului”. Mai târziu, prin apariția rotativei guvernamentale, clientelismul de partid încetăţenea aservirea faţă de interesul politic, perpetuând traficul de influenţă şi notoria şpagă.

Un zâmbet amar răsare pe chipul românului ce-şi aminteşte ceea ce moşteneşte de la vremurile roşii, o libertate de vitrină şi o făcătură instituţională. Vechea meteahnă a clasei politice devine, în ,,marea frăție’’, stil de viaţă şi mijloc de supravieţuire. Furtişagurile de la coada pentru raţii, favorurile la alimentara de cartier, atenţiile către cuconița de la ghişeu, toate acestea nu erau nimic altceva decât simple căi de supravieţuire sau, mai mult decât atât, erau pur și simplu firescul.

În zilele noastre, politicienii de catedră, cocoţaţi pe birouri şi pupitre, se scaldă în nesfârşite vorbe despre binele colectiv. Autorităţile fiscale năvălesc cu sancţiuni faţă de prăvălii de cherestea, mici comercianţi şi bişniţari de cartier. Aşa a fost cazul unei bătrâne din comuna Babana care, pentru a-şi duce traiul de zi cu zi, vindea verdeţuri din propria gospodărie într-o piaţă alimentară de lângă Piteşti. Aceasta a fost amendată de Poliţia Locală din pricina unei etichete lipsă a produsului de pe tarabă. Aşa se face că, într-o societate putredă de clientelism şi corupţie în masă, sistemul face paradă de putere în faţa unei legături de leuştean. Totodată, acelaşi sistem îşi fereşte privirea după o veche batistă de mătase, iar marea prădare a banului public este încurajată chiar de instituţiile care pretind să fie împotriva-i.

Surpări în asfalt, apă băltită şi hălci de timp pierdut în trafic arată trista realitate a drumurilor naţionale. Cazul Bechtel se păstrează în conştiinţa colectivă drept mărturie a prădării bugetului naţional prin investiţiile publice. La sfârşitul anului 2003, guvernul român semnează fără licitaţie un contract în valoare de 2,2 miliarde de euro cu firma americană de inginerie şi construcţie Bechtel. Contractul prevedea plăți garantate indiferent de progresul lucrării, ducând astfel la dispariția fondurilor publice. Până în ziua de astăzi, consecinţele cad pe seama noastră, pe când politicienii implicaţi rămân fără urmă de vină. După pierderea cazului în instanţă, notoriul ,,drum românesc’’ devine o brutală reflecţie a pasivităţii statului român.

Încă din fragedă pruncie, ne purtăm vieţile într-o societate ce cade pradă cârpelii şi jumătăţii de măsură. Sătul de piuliţele şi de menghinele clasei politice, omul de rând nu cruţă nimic. ,,Descurcăreala’’ şi ,,tăierea de colţuri ‘’ devin supapă socială pentru neputinţele sistemului, iar societatea civilă se preschimbă într-o reflecţie pasivă asupra nedreptăţii statului. Cetăţenii ajung să fie victimele justiţiei selective, iar pretinsul contract social devine, mai degrabă, un rămăşag. Inerţia clasei politice şi aversiunea faţă de schimbare scot la iveală adevăratul conflict dintre stat şi cetăţean, în care acesta este atât victima sistemului, cât şi cea proprie. Până în ziua de astăzi, statul bătătorește poteci strâmbe și totuși se miră că oamenii își croiesc drum prin desișuri și coclauri de mântuială. În cele din urmă, românul ,,se descurcă”, iar ceea ce pare defect popular nu este altceva decât rodul nedreptății instituționale, o realitate crudă, deopotrivă necesitate si meteahnă, ce ne însoțește în viața de toate zilele.